Ingânând pe muzica pianului ce cânta intr-o gara la sosea.

Bucureşti, din nou. Dupa o şedere de doua nopti m-am intors din J.

J. e locul unde pun accentul pe partea fizică a persoanei mele: toporul e intotdeauna la indemâna, la fel si cazmaua, hârleţul sau lopata. La J. balanţa se inclina in defavoarea bunelor intenţii si a grijii faţă de semeni. Acolo sunt altfel. Uneori am coşmaruri cu mine mutat la J. şi „ascultând” curtea ca sa stiu care cocoş a cântat si de ce au lătrat câinii.
Zilele astea am avut foarte puternic impresia ca toate fiinţele aflate in curte, implicate intr-un fel sau altul, stiu ce urmeaza sa fac si incearcă sa amâne momentul. Ea are burta pâna la pamânt, el a slăbit iar cealaltă pare cenuşie si distantă. Maica-mea mă tot ia cu binişorul iar tata pare sa se indoiască de mine.

Dupa ce voi fi terminat nu-mi va ramâne decât să-i intorc spatele cu o enorma demnitate, plin de speranţă ca ea a inteles imediat că am făcut ceea ce trebuia făcut iar cruzimea gestului e justificabilă dupa alte repere decât ale ei.
Ea are posibilitatea de a-l ingriji pe cel ramas cu acelasi devotament pe care l-ar fi dovedit faţă de toti ceilalti.

Toata polologhia are rostul de a ma face sa ma simt bine.

Fuck it! It`s me, right?

Andrei Vic