Strugurii negri trebuie mâncati reci iar vinul roşu şambrat.

Am fost miercuri la piesa „Si caii se impuscă, nu-i asa?” jucata in Lăptărie unde a trebuit sa-mi fac loc intr-o inghesuială surprinzatoare formată din multi cu bilete deja luate.
Inăuntru, pe tot metru` pătrat, mai puţin pe tavan, spectatorii stăteau inghesuiţi ca sa o vadă pe „Maia” si să fie vazuţi la piesele puse in scenă de Chris Simion.

Spectacolul a fost o descătusare de energie: actorii au alergat, au strigat, au transpirat. Pentru vreo doua ore Laptaria devenise cutia de rezonanţa a tonurilor inalte de o stridenţa cautata.
O fatucă din stânga mea era imbibată de energia piesei, de fluierul care m-a trezit de vreo doua ori, de replicile care daca ar fi fost auzite cu alta ocazie (ex pe strada) n-ar fi insemnat mai mult de 2 secunde pierdute.

Cred că prezenta Maiei Morgenstern a fost foarte importantă pentru actori care au primit un impuls si le-a sporit increderea in forţele proprii.
La fel de important mi se pare sa nu se confunde prezenţa unui actor important intr-o piesa de teatru alternativ cu garanţia unei inalte calităţi a textului sau a jocului. Este doar un ajutor moral pe care oameni cu experienţă il acordă aspiranţilor, in acelasi timp oferind publicului beneficiul izvorât din accentuări mai putin obisnuite. Spre exemplu, inainte de a fi impuscati caii au fost alergati indelung (pe toata durata piesei in Laptarie nu s-a fumat).

Privită dintr-un unghi alternativ piesa are un mesaj sinistru: in ciuda tuturor eforturilor nimeni nu scapă neinselat si fără buză umflată.

Andrei Vic