Tuesday, October 9, 2007

Citesc cărti despre femei si n-am somn.

Orele petrecute astă seara la AdBreak m-au inspirat până la lacrimi aşa că (drums rapping) imi imaginez rapid un scenariu de spot. Sau o fi layout?

„Mijlocul strazii (carosabilului), pe-nserat, nu trece nicio maşina.
Ca la un semn un grup de trecatori se opreşte cu capetele ridicate, privind in aceiaşi directie. Mişcarea capetelor sugereaza o traiectorie descendenta a punctului de interes.

Pan to: interior birou, şedinţa s-a terminat, lumea e in picioare, n-ar vrea sa plece, se intinde la o tigara, veselie şi un whisky. Unul priveste pe fereastra, ridicând brusc capul. Striga pe cineva, vin TREI, ceilalti se foiesc. Urmaresc impreuna (mişcându-şi capetele) aparent acelaşi punct de interes.

Pan to: Mijlocul strazii. Imaginea „luata” prin ochii celui care sta acolo (individul nu e vizibil) va urmari si ea traiectoria descenta a punctului de interes a carui forma apare pentru prima data. Forma e nedefinita: o chestie care pica rostogolindu-se.

De pe trotuar, grupul de trecatori vede cum chestia se izbeşte de carosabil facând inca o groapa. Oamenii din sala de şedinţe au coborat intr-un suflet sa vada ce-i.

Pentru câteva momente toti privesc nemişcati şi tacuţi cum din groapa iese agale o BROASCA TESTOASA. Inca ameţita, broasca face câtiva pasi scuturandu-si labele de pamânt şi praf. Toţi urmaresc broasca cu privirea şi apoi incet-incet (parca tematori), cu pasul.

ENGINE REVING, din FUNDUL BROASTEI iese fum si se transforma intr-o VW Broască (cel mai nou model) vopsita intr-o nuanta verde inchis, metalizat.
Broasca VW pleacă tot agale de pe loc si lasă urme de cauciucuri incarcate de praf. Se apropie de cel din mijlocul strazii, e in dreptul lui, il ocoleste graţios si face PANTALONII ALBI ai individului sa fluture. Pe PANTOFII TIP MOCASIN se depune usor praf.

Mai tarziu. Aceiaşi oameni se indreapta spre masinile personale, aruncând priviri catre cer; unii pe furis, altii cu mâinile in solduri. Toţi vad doar lumini venind de la ferestre (de birou, de bloc).

Final: VW Broască se opreşte in poarta unei doamne de pana in 35 de ani, corporate, middle-class, ex-centerfold, two kids and a beautiful garden (care tocmai avusese fantezii erotice datorita noului balsam de rufe.)

VOLKSWAGEN, THE ONLY BEETLE THAT CAN TURN A FROG INTO A QUEEN!”

Revenind cu ochii pe propria-mi tastatura…

Rememorez rapid si remarc ca am avut o seara frumoasa. Parca nici n-a burniţat.

Andrei Vic

loing frones