Oameni ca Marie Freud au incercat sa mi se vâre pe sub piele. Fără succes.

Intr-un număr vechi (dar de anul acesta) al unuia dintre ziarele pe care le citesc cu regularitate domnul Florin Iaru şi-a exprimat părerea referitoare la bloguri. Rapid şi fără pretentia de a fi foarte exact ii fac un rezumat: in lipsa unei unitati de măsură, alta decât frustrările scriitorilor, covârşitoarea majoritate a postarilor sunt utile numai autorilor.
Doar restul ar beneficia fie de inputul (cuvânt nefolosit de F.I.) fie de interventia unor comentatori/moderatori având forta intelectuală, resursele si interesul să exploateze la maximum cele postate in beneficiul unei audiente formate in special din cunoscători.

Orice individ care isi pune intelectul la lucru pentru bucuria celor din jur are nevoie de pauză şi de relaxare. Domnul Iaru se destinde scriind in B24fun despre gagicile pe care le-a cucerit acum douăzeci de ani. Peste ani si ani va fi un reprezentant marcant al bătrâneilor simpatici care au facut trăznăi toata viata. Stay by his side, he`ll be sexy even then.

Am inceput pregatirea mentală pentru perioada de turbulenţe generate de alegeri. Pentru asta urmaresc intr-o doară dezbaterile cu subiect politic, mă incălzesc adică.

Noapte bună,

Andrei Vic

Familiar taste of faul lands and of joyless Montis Venus.

Anul 2008 a inceput cu promisiuni mormăite in barbă timp de 5 seri petrecute la Azuga impreună cu şapte (iniţial opt) oameni. De-alungul a cinci zile şi nopţi ne-am dat târcoale intr-o bucătărie minusculă patrulată de o pisică gestantă bolnavă de ochi si urechi. O mini-vacanţă pe care nu o voi uita curând.
1 ianuarie cred ca a fost 1 aprilie.

In primele zile ale lui 2008 un gagiu făcea pe seriosul pe sticlă. Subiectul era reducerea consumului casnic de enegie electrică şi energia eco.
„Stiaţi că un studiu realizat in Marea Britanie a arătat că anual se pierd 60 de milioane de lire sterline din cauza incărcătoarelor de telefoane mobile uitate in priză?”
Incă un pic şi plângea de dorul electricităţii consumate la tensiunea de 220 V.
In final a avut ca invitaţi nişte foarte buni cântareţi de playback. Amfitrionului ii intrase găinaţ de pelican in ochi aşa ca a ignorat necongruenţa sfidătoare dintre spectacolele lor „fleşcaite” dar mâncătoare de curent şi mesajul ecologist rostit tot de ei live (cu limba poticnită).

Bon, intelectualii veleitari nu aduc primăvara si nici nu opresc ploaia. Le-a rămas miştoul pe care il fac de concetăţenii lor şi citatele dintr-un text politic desuet scris acum un secol. In cinstea lor, un scurt moment poetic:

„Floare albastră, floare albastră
Hai de te dă cu fruntea de fereastră!” - Eminescu jr.

Live from My Bedroom: „Noapte buna!”

Andrei Vic

Hai, bâşti d`aci!

Urez „La mulţi ani!” celor excepţionali, extro(intro)vertiţi, pupăcioşi, urâţi sau frumoşi, tuturor ingramădiţilor, spală-verzelor, „cornutelor” (bipede), celor pe care i-am blestemat cu succes (unii incă mai „au de tras”) sau le-am strâns mâna cu prietenie, femeilor şi bărbaţilor in general. Ne-am pupat, ne-am scuipat, ne-am citit gândurile şi intenţiile.
O fotografie de grup, vă rog.

Am reţineri de la a-i gratula pe cei care prin punerea in practică a convingerilor religioase sau politice reprezintă un pericol la adresa confortului meu psihic. Mă simt obligat să completez lista ne-uraţilor cu semenii aflaţi in faza terminală a bolii.


Andrei Vic

Steaua răsare pe tavanul boxei din subsol

Domnul Gigi Becali nu mai face sex.
„Sexul e al lu` Dracu. [….] Nu poţi să fii şi cu Dracu şi cu Dumnezeu.”

Domnul Gigi dă dovadă de o rar pomenita incoerenţă verbală.
Domnul Gigi Becali este certăreţ si sare de la un subiect la altul cu agilitatea unei gazele. Adâncimea cugetarilor sale nu o depăşeşte pe cea a urmelor de copite. De gazelă.
Unii îl consideră „pitoresc” şi îi acordă circumstanţa atenuantă a ţicnelii.
Poate e ţicnit, inteligent, tupeist dar cu un nivel redus de instrucţie. Acest domn a devenit neglijent şi promovează un comportament neobrăzat.

Aseara era in verva pe b1. Plin de nemaiinchipuite nepătrunsuri, năvalnicul Gigi rosteşte cu pauze lungi 50 de cuvinte despre „filosofii ăştia ai noştri” (n.m. Pleşu, Liiceanu, Patapievici) apoi virează spre Sfintele Scripturi.

Fost fante şi peşte pe banii lui tată-său, actualmente e trend-setter. „Mie nu-mi pune nimeni hăţuri. Eu îţi rup hăţurile!”
Din atitudinea lui reiese ca problemele cu acordarea licenţei de emisie pentru BKL TV nu sunt foarte presante fiindcă „licenţele astea se dă la toată lumea”. Păcătosul păcătoşilor (auto-caracterizare) vrea să investească 2-3 milioane pe an în producţia de emisiuni de religie şi patriotism. Sexul nu are ce căuta în grila de programe. Monica insă da, ea urmând sa citeasca pentru telespectatori literatura religioasă.

„-Adică eu trebuie că să-ţi arăt ţâţa ca să fac reiting?”

Da! Prietenul tău Dan Diaconescu te va convinge să arăţi ţâţa Monicăi.

Howler Sheep Daddy!

Andrei Vic

PS. Din sufragerie răzbat ţipete.

„O bate Becali pe Monica!” gândii eu. Nu i-o fi plăcut emisiunea, aşa că a intrerupt-o => OTV va dezbate enigma vânătăilor Monicăi (nu M. Columbeanu).
Ashton Kutcher striga de bucurie.

Strugurii negri trebuie mâncati reci iar vinul roşu şambrat.

Am fost miercuri la piesa „Si caii se impuscă, nu-i asa?” jucata in Lăptărie unde a trebuit sa-mi fac loc intr-o inghesuială surprinzatoare formată din multi cu bilete deja luate.
Inăuntru, pe tot metru` pătrat, mai puţin pe tavan, spectatorii stăteau inghesuiţi ca sa o vadă pe „Maia” si să fie vazuţi la piesele puse in scenă de Chris Simion.

Spectacolul a fost o descătusare de energie: actorii au alergat, au strigat, au transpirat. Pentru vreo doua ore Laptaria devenise cutia de rezonanţa a tonurilor inalte de o stridenţa cautata.
O fatucă din stânga mea era imbibată de energia piesei, de fluierul care m-a trezit de vreo doua ori, de replicile care daca ar fi fost auzite cu alta ocazie (ex pe strada) n-ar fi insemnat mai mult de 2 secunde pierdute.

Cred că prezenta Maiei Morgenstern a fost foarte importantă pentru actori care au primit un impuls si le-a sporit increderea in forţele proprii.
La fel de important mi se pare sa nu se confunde prezenţa unui actor important intr-o piesa de teatru alternativ cu garanţia unei inalte calităţi a textului sau a jocului. Este doar un ajutor moral pe care oameni cu experienţă il acordă aspiranţilor, in acelasi timp oferind publicului beneficiul izvorât din accentuări mai putin obisnuite. Spre exemplu, inainte de a fi impuscati caii au fost alergati indelung (pe toata durata piesei in Laptarie nu s-a fumat).

Privită dintr-un unghi alternativ piesa are un mesaj sinistru: in ciuda tuturor eforturilor nimeni nu scapă neinselat si fără buză umflată.

Andrei Vic

Citesc cărti despre femei si n-am somn.

Orele petrecute astă seara la AdBreak m-au inspirat până la lacrimi aşa că (drums rapping) imi imaginez rapid un scenariu de spot. Sau o fi layout?

„Mijlocul strazii (carosabilului), pe-nserat, nu trece nicio maşina.
Ca la un semn un grup de trecatori se opreşte cu capetele ridicate, privind in aceiaşi directie. Mişcarea capetelor sugereaza o traiectorie descendenta a punctului de interes.

Pan to: interior birou, şedinţa s-a terminat, lumea e in picioare, n-ar vrea sa plece, se intinde la o tigara, veselie şi un whisky. Unul priveste pe fereastra, ridicând brusc capul. Striga pe cineva, vin TREI, ceilalti se foiesc. Urmaresc impreuna (mişcându-şi capetele) aparent acelaşi punct de interes.

Pan to: Mijlocul strazii. Imaginea „luata” prin ochii celui care sta acolo (individul nu e vizibil) va urmari si ea traiectoria descenta a punctului de interes a carui forma apare pentru prima data. Forma e nedefinita: o chestie care pica rostogolindu-se.

De pe trotuar, grupul de trecatori vede cum chestia se izbeşte de carosabil facând inca o groapa. Oamenii din sala de şedinţe au coborat intr-un suflet sa vada ce-i.

Pentru câteva momente toti privesc nemişcati şi tacuţi cum din groapa iese agale o BROASCA TESTOASA. Inca ameţita, broasca face câtiva pasi scuturandu-si labele de pamânt şi praf. Toţi urmaresc broasca cu privirea şi apoi incet-incet (parca tematori), cu pasul.

ENGINE REVING, din FUNDUL BROASTEI iese fum si se transforma intr-o VW Broască (cel mai nou model) vopsita intr-o nuanta verde inchis, metalizat.
Broasca VW pleacă tot agale de pe loc si lasă urme de cauciucuri incarcate de praf. Se apropie de cel din mijlocul strazii, e in dreptul lui, il ocoleste graţios si face PANTALONII ALBI ai individului sa fluture. Pe PANTOFII TIP MOCASIN se depune usor praf.

Mai tarziu. Aceiaşi oameni se indreapta spre masinile personale, aruncând priviri catre cer; unii pe furis, altii cu mâinile in solduri. Toţi vad doar lumini venind de la ferestre (de birou, de bloc).

Final: VW Broască se opreşte in poarta unei doamne de pana in 35 de ani, corporate, middle-class, ex-centerfold, two kids and a beautiful garden (care tocmai avusese fantezii erotice datorita noului balsam de rufe.)

VOLKSWAGEN, THE ONLY BEETLE THAT CAN TURN A FROG INTO A QUEEN!”

Revenind cu ochii pe propria-mi tastatura…

Rememorez rapid si remarc ca am avut o seara frumoasa. Parca nici n-a burniţat.

Andrei Vic

Balance due

Am fost la Muse. Aflasem de-abia cu două zile inainte că va canta si Bret Anderson al cărui playlist s-a dovedit Suede reloaded. Fuck me, Suede!
Intre flamboaianţii Muse si minimalismul lui Anderson, din inerţie il prefer pe cel care a trăit in seara asta din amintiri in faţa unui public care a dovedit că si in Romania se ascultă Suede. Destul de frustrant pentru el, partea cu amintirile.
M-ar deranja o inflaţie de baieţandri cool, imbracaţi la sacou si denim. Sa va fut pentru ca eu chiar vroiam sa-mi mai port spatele drept in sacou sport la blugi!
Dar, moving along..

Fuck me, Muse!
Un gagiu a inceput sa plânga dupa ce au terminat prima piesa. Era un tip mititel de o inalţime „la indemâna” pentru mine.
„Com` on, man!” I-am ciufulit un pic freza si i-as fi luat limba in gura acolo, pe loc, ca sa-i fac experienţa de neuitat. Sa plânga si mai tare. I-am facut chiar loc mai in faţa.

Am urmarit si m-am bucurat de un spectacol neasteptat. Multa lumina (peste tot), mult distors, pian, instrumente modificate gadget-like, portavoce (!!), nuferi, furnici si un costum naspa rau. Sau poate era Billie Joe pe scena. Anyway, fuck me again!

M-am zbânţuit cu oameni care ma stiau de la Delta Music Fest. Vazut si placut.
Poate la anul nu mai petrec ore intregi sub dus. Oricum, cica am fost, citez, artist.
Sunt artist chiar si când imi vâr calcâiul in fund cu tot din-adinsul. Harder, faster, forever after m-as apuca de barbie ca s-o izbesc de un colţ de masa.

Revenind la Muse, mai aveau un pic si le iesea lumina din buzunarul de la spate. Dar pe cât ca ar fi fost mişto sa se intample aşa?
In timpul bisului m-am jucat cu degetul in decolteul unei amice şi cu buzele pe lobul stâng al surorii sale fantazând pentru doua secunde cum ar fi cu amândoua. Si una şi cealalta au remarcat ce piele calda aveam in ciuda faptului ca purtam mâneca scurta.
Cred ca alea doua secunde au fost cam lungi pentru ca la sfârşit n-am reuşit sa impart atâtea salutari şi bezele câte aş fi vrut si mi-a parut rau.

Noapte buna tuturor halucinaţiilor, pretenţiilor şi protestelor.
O sa adorm iubindu-mi buza de jos cu cea de sus.

Andrei Vic

Iancului

Astăzi mi-a fost ruşine pentru toate mucurile de ţigară aruncate şmechereşte pe stradă; mi-a fost ruşine pentru toţi scuipaţii vultureşti care au improşcat spatiul public; mi-a fost ruşine pentru toate cocoloaşele de hârtie pe care le-am ignorat deşi nu nimerisem coşul de gunoi.

Dacă o cersetoare batrână, cu spatele strâmb, a avut bunul simţ să-şi târască paşii numai pentru a arunca o punga la coş, atunci o pot face şi eu.


Andrei Vic

Those not satisfied will not be denied

Astăzi, pentru câteva ore, am tras din nou adânc in piept praful bucureştean si m-am bucurat.
Dupa atâtea zile de izolare am zâmbit ingaduitor la vederea câtorva şoferi nervosi. In Bucuresti nu are rost sa te enervezi la volan. Soferii bucureşteni te vor lăsa sa reintri in coloană; şoferii bucuresteni circulă bară la bară toata ziua deci ar trebui să fie intelesi de partenerii lor de trafic când mai taie calea altora cu o dezinvoltură capatata prin exercitiu.
Un şofer bucureştean nu va incepe sa claxoneze in secunda doi de la aprinderea luminii verzi a semaforului.
In Bucuresti e foarte important să nu te bâlbâi. Vrei sa schimbi sensul de mers când se circula bara la bara? Vei fi ajutat si poate injurat printre dinti.
In Ploiesti dacă te „mănâncă vopseaua” eşti „scărpinat” de unul cu o Dacie veche cât ai zice „PH”.

Inclin sa cred ca muncitorii care stau laolaltă in mijlocul traficului sprijniti in lopeţi au dobândit, in sinea lor, un rang de semi-semi-zeu pentru că, nu-i asa, in destele lor sta benzina lu` aia cu maşini scumpe. Mai e posibil sa nu fi primit nicio sarcina si de aceea s-au tras deoparte ca să elibereze trotuarul. Insa aceasta ar fi un caraghioslâc nu o explicaţie pentru statul degeaba al unor muncitori cu lopeţi (unii fara, dar toti cu o casca pe cap) pe fundul, altminteri gol, al unei gropi sapate in mod evident cu mijloace mecanice. I-am vazut pe unii dintre ei privind cu interes ambuteiajele si amuzându-se .

DarRr... se moa and I am back! Fuck Colentina Avenue! Hai, sus in Tei!
Zvârrl, pe lânga casa! Cine fuge cu mine? E Bucurestiul pe care il stiu eu, care mi-a tocit tenesii, pantofii si capul. Bucurestiul cu sau fara „Ea” sau „El”; Bucurestiul cu sau fara asta sau ailalta (in functie de anotimp, statistics show). Bucurestiul care astazi m-a pus in fata unei dileme: trebuie sa aleg intre castrarea mamei insarcinate si uciderea puilor puternic cosanguinizaţi ulterior nasterii (mai putin al unuia ramas pe post de „mulgatoare”).

Mi-am luat reviste, ziare, corespondenta (numai Par Avioane), am strâns siguranţa din tabloul electric de pe palier, cea slabita de un locatar deranjat de muzica si galagia produse de vecinul meu si invitaţii sai. Baga-mi-as calcâiul in orificiile lui de imbecil! O sa-i cer socoteala pentru muschiul de vitel (crescut in staul nu in spatele hypermarketului) care a trebuit aruncat. Nici macar la caini n-a ajuns.

But, I was due back in curtea in care apar de niciunde tot felul de lucruri.
Ieri am gasit in curtea găinilor, chiar in drum, cinci mărgele rosii de plastic, cât boaba de cătină, inşirate pe un lănţug oribil, mai finuţ decât unul de veceu, ruginit şi acoperit cu pământ, având incă ataşată o semisferă, rămăşită a unei foste inchizători.

Chiar şi după sapte ani de la mutarea aici a unei părti a familiei, printre pietre şi firele de pir apar pur si simplu lucruri fara nicio legătură cu noi. De-alungul timpului am găsit nenumărate sticle, cioburi, oase de pui si de pisica, fragmente de jucării si de obiecte de menaj din plastic (călăreţi, membre si capete de păpusi cu ochi albastri, cozi de bătătoare de covoare, etc). Uneori imi aduc aminte de moneda de 6 creitari (an 1806) pe care a găsit-o bunicul matern cand lucra pe camp la c`operativă.

Acum sunt in curtea unde credeam ca tot ce zboara se mananca. Menu-ul ar fi aratat cam asa:

a) dimineata – preparate din carne de pasari mici si amestecate (vrabii, porumbei, etc)
b) la prânz - preparate din carnea ciorilor doborâte din stoluri foarte mari
c) seara - preparate din carne de liliac.

Lasând gluma gluma la o parte, sarut mâna dreapta a cui stie sa-mi poarte buzele.

Noapte buna.

Andrei Vic

To have to cold cut limb by limb

Toţi cei care s-au bucurat de vremea din această după-miază merită cofeturi.
Eu am ieşit fuga in curte lăsându-mă „amăgit” cu buna şţiintă, uitand de frig.
Pupa-mi-as genunchii ingheţaţi si luminaţi de soare!

Jinduiesc după Bucurestiul unde dacă le zâmbesti oamenilor pe stradă ai şanse egale să ţi se răspundă tot cu un zâmbet, cu indiferentă studiată sau cu remarci de neinţeles. Pentru oricare dintre acei oameni vreau să mă lipesc de zidurile de care imi e dor ca să fiu atins, rupt, zgârâiat, fotografiat, acoperit cu marker/vopsea sau tratat cu indiferenţă.

M-am intors de afară zâmbind ca după o evadare reuşită. Imbrăcat doar in chiuloţi şi in camaşă, ignorand calendarul, m-am prefacut că nu mai stiam dacă e toamnă sau primavară. Dacă era primavară as fi renunţat la chiuloţi pentru că, nu-i aşa, vine vara.
In astfel de momente uit cu desăvârşire ca există mai mulţi oameni cărora le sunt antipatic decat cei care simt vreo bucurie când mă văd. Azi, in curte, in timp ce stateam cu ochii inchişi si faţa direct in soare, am fost din nou fericit.

Tot azi a incetat să mă mai sperie mâna lui tremurândă, mersul nesigur si privirea usor rătăcită. Tinând cont de asta diseară voi dovedi o atentie cu distributivitate mare, nu orientată aproape exclusiv spre interpretarea zgomotelor care răzbat de la etaj. A devenit evident si neaşteptat de dureros ca nu mai are mult. L-am ascultat de nenumarate ori cum işi intăreşte in mod repetat garanţiile nesolicitate dar acordate.Dacă e adevărat ceea ce se spune, că iti poti impune să trăieşti până la un anumit moment, atunci cred ca exact asta face, dintr-un motiv foarte solid si cunoscut.

Amândoi ştim, dar niciunul nu va recunoaste verbal, că efortul pe care il depune e prea mare pentru puterile lui. Drept urmare aseară am rearanjat mental mobila in sufragerie ca pentru primirea lui finala, intrebându-ma in acelasi timp ce as face daca m-as trezi in puterea noptii ştiind ca s-a terminat. Răspunsul dat e de o imoralitate înfiorătoare: rememorând ordinea paşilor de indeplinit la trezire, mi-aş potrivi alarma şi aş adormi.

Daca exista Dumnezeu şi ştie ce scriu, am imbulinat-o!

Andrei Vic

15 minutes on your couch

„15 minutes on your couch” reda aproape in totalitate varianta sa originala cea care a reprezentat prima „hranire” a blogului.


15 minutes on your couch

It has all begun somewhere new that definitely could not be mistaken for “a (mere) blip on an otherwise downward trajectory”.
I`d reckon that the slow adjustment to whatever conditions might have ever occurred, it represented ground enough to repel any thoughts of escaping from a restrictive and pathological state of mind.

The book finally closed on the mind governed by the ill fated whistle Dixie of the first football game played alone in the living room by a player yelling in pain caused by imaginary foul play. Even back then the eyes would stare at a corner where somebody supposedly sat in silence.

Growing up with those “Un-named” it was like living with active, faceless and silent figments that disappeared only when Saint Pillow muffled the cries sounded without a cause, or when the body temporarily expanded to allow for the enjoyment of moist and newly found sensations.
Faithful companions, they effortlessly replaced any friends, kindly supervised any bleedings and were always ready to put the mind to sleep when young lips emptied a bottle. Ever present, they witnessed self-mutilation and never turned the eyes in disgust, but cradled the forehead to let the brain slip into unconsciousness.

They joined people they envied and got high.
They murmured in unison the names of former lovers while being welcomed inside by those recently found.
They parted the waters only to sleep on the bottom.
They craved for recognition of talent and ideas that had been never whispered, let alone uttered, therefore never acknowledged by those able to satisfy the undeclared egos.

Similar “Un-named" had been watching over all morning when schizoid, drugged, drunk, shivering and covered with sand I woke up alone and ignored. In the end I lost and they remained motionless in their overwhelming hypocrisy and blistering unawareness.
It became apparent only too late that the perfect murder of “Dragã R.,” had underlined once more the need for an underground campsite, which was to entomb layers of vitrified debris.
It is both safe and true to say that now the time is right to convince a certain woman to become my friend if not to cover me in wonder. To my disappointment I cannot offer her flowers. She’s allergic to pollen.

A.